Construit entre 1898 et 1907, au cœur d’une ville en proie à la fièvre du renouveau du début du XXe siècle, le Palais Mihail se distingue par ses détails d’exécution qui ont la particularité d’être un bijou minutieusement travaillé. Les prétentions et le statut social d’un des hommes les plus riches de l’époque sont ainsi reflétés, ainsi que l’ambition et l’esprit de compétition qui l’ont aidé à faire fortune. Ainsi, si Ghe.Grigore Cantacuzino, surnommé « Nababul », à Bucarest et le conseiller royal Vălimărescu, dans la même rue, avaient confié la construction de leurs maisons au célèbre architecte Albert Galleron, qui avait conçu, entre autres édifices importants du Royaume, l’Athénée roumain, Constantin Mihail, ne s’est pas laissé abattre. Il se tourna vers un autre nom célèbre à l’époque : Paul Gottereau, l’architecte de la Maison Royale et l’auteur du Palais Royal, le Palais de la Fondation Universitaire « Carol I », le Palais CEC etc.

Construit între 1898 și 1907, în mijlocul unui oraș cuprins de febra înnoirilor de la începutul secolului XX, Palatul Mihail se detașează prin detaliile de execuție, ce au distincția unei bijuterii migălos meșteșugite. Sunt reflectate astfel pretențiile și statutul social ale unuia dintre cei mai bogați oameni ai vremii, precum și ambiția și spiritul de concurență care l-au ajutat să facă avere. Astfel că, dacă Ghe. Grigore Cantacuzino, supranumit ”Nababul”, în București și consilierul regal Vălimărescu, pe aceeași stradă, încredințaseră construcția caselor lor faimosului arhitect Albert Galleron, ce proiectase, printre alte edificii importante din Regat, Ateneul Român, Constantin Mihail, nu s-a lăsat mai prejos. A apelat la un alt nume celebru în epocă: Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale și autorul Palatului Regal, al Palatului Fundației Universitare ”Carol I”, al Palatului CEC ș.a.

Reflétant la tendance dominante de l’époque, celle d’un éclectisme qui allie avec succès la rigueur de l’académisme français à des éléments du baroque tardif, le plan de construction présente de nombreuses similitudes avec celui du Palais de Cheverny dans le Val de Loire, reconnu comme un exemple d’équilibre architectural et élégance. Les détails extérieurs tels que les garnitures de façade, les cadres de fenêtre et la quincaillerie de balcon préparent l’œil du spectateur pour un intérieur vraiment grandiose. Dans la salle d’honneur, dans les salons de réception, ainsi qu’au music-hall, dans les salles à manger, mais aussi dans tous les autres espaces, sans destinations mondaines, les matériaux de construction étaient de la meilleure qualité : marbre de Carrare, cristal de Murano , miroirs vénitiens, quincaillerie décorative, soieries de Lyon, stucs dorés, meubles et objets d’art, pour la plupart achetés à Vienne, par l’intermédiaire de la riche famille Dumba, avec laquelle Constantin Mihail était étroitement lié. Mais il n’y a pas que ces standards de luxe qui impressionnent. Il faut rappeler les lucarnes et les larges baies vitrées, conçues pour apporter à l’espace beaucoup de lumière naturelle, ainsi que les équipements techniques liés au confort de la maison, exceptionnels pour l’époque, dont l’électricité et le chauffage central « de type romain », avec des tuyaux placés dans les murs et le sol. Le palais compte 29 pièces (plus dépendances), dont la plus spectaculaire est la Galerie des Glaces.

Inauguré en 1909 par ses deux fils, Nicolae et Jean, puisque Constantin Mihail était décédé l’année précédente, le Palais commença sa mission de représentation, à laquelle il était destiné depuis l’origine.

Reflectând tendința dominantă a vremii, aceea a unui eclectism ce îmbina cu succes rigoarea academismului francez cu elemente de baroc târziu, planul construcției prezintă multe similarități cu cel al Palatului Cheverny de pe Valea Loarei, recunoscut ca exemplu de echilibru și eleganță arhitectonică. Detaliile exteriorului, precum ornamentele de pe fațadă, ancadramentele ferestrelor și feroneria balcoanelor, pregătesc ochiul privitorului pentru interiorul cu adevărat grandios. În holul de onoare, în saloanele de primire, precum și în cel de muzică, în sufragerii, dar și în toate celelalte spații, fără destinații mondene, materialele de construcție erau de cea mai bună calitate: marmură de Carrara, cristal de Murano, oglinzi venețiene, feronerie decorativă, mătase de Lyon, stucaturi aurite, piese de mobilier și obiecte de artă, procurate în bună parte de la Viena, prin intermediul bogatei familii Dumba, cu care Constantin Mihail se înrudea de aproape. Dar nu numai aceste etaloane ale luxului impresionează. Trebuie amintite luminatoarele și ferestrele largi, proiectate pentru a oferi spațiului multă lumină naturală, precum și dotările tehnice ce țin de confortul locuinței, excepționale pentru acea perioadă, printre care curentul electric și încălzirea centrală de ”tip roman”, cu conducte amplasate în pereți și podea. Palatul numără 29 de camere (plus depedințe) dintre care cea mai spectaculoasă este Sala Oglinzilor.

Inaugurat în 1909 de către cei doi fii, Nicolae și Jean, întrucât Constantin Mihail murise cu un an înainte, Palatul și-a început misiunea de reprezentare, pentru care fusese destinat încă de la început.